Conform mărturiilor arheologice despre existența unor sisteme de alimentare cu
apă centralizate, pe vremea civilizației Nippur, din Sumeria în urma cu cca. 4000 de ani
s-a găsit un dren arcuit cu pietre fixate prin pene descrescătoare, apa fiind colectată prin
fântâni, foraje puturi și cisterne. http://www.foraje-puturi-bucuresti.ro/
De altfel relatări asupra cunoștințelor privind procesele de tratare a apei s-au
găsit în codul medical Sanskrit din anul 2000 i.Cr., în care era explicat procesul de
purificare a apei uzate prin fierbere în vase de arama, expunere la soare filtrare prin
mangal și răcire în vase de pământ.
China antică, folosea ca sursă de apă puțuri foarte adânci din care extrăgeau apa
cu galeți prin intermediul unor scripeți și trolii. Babilonienii dețineau cunoștințe și tehnici
de realizare a unor lacuri de acumulare care deserveau măriri graduluiadeasiguranță a
funcționări sistemuluiadeaalimentare cuaapă.
Plinius cel Bătrân în perioada anilor 77 i.Cr. relata aspecte de filtrare a apei prin
lână. Comisarul de apă al Romei Sextus Julius Fontinus a redactat două cărți privind
aspecte a unei lucrări inginerești de alimentare cu apă și tratarea apei fiind relatate
diferite aspecte de captări din prundiș, apeducte, rezervoare.[13] Tehnica romană era
foarte dezvoltată în cea ce privește transportul și înmagazinarea apei. Se reamintește că
sistemulacentralizatadeaalimentare cuaapa al Romei antice s-a caracterizat printr-un
număr mare de obiective și anume: cca 800 de fântâni publice, 100 de băi termale, 400
km de apeducte cu o capacitate de asigurare a cca 8000 l/s. O parte din măiestria
hidrotehnicienilor Romei sunt conservate și în prezent dintre care reamintim apeductul
Claudia realizat în perioada 38 și 52 d. Cr. sau poarta Maggiore cu rol de susținere pentru
apeducte realizat în 226 d. Cr.
Perioada Evului Mediu ilustrează o renunțare privind tehnicele de alimentare cu
apă astfel că problemele sanitare și de igiena corporală ridicau mari probleme deoarece
în lipsa lor epidemiile făceau frecvent mii de victime.
În ani 1685 Luc Antonio Porzio fizician italian publica o lucrare în care este detaliat
un filtru cu nisip pentru purificarea apei.
În secolele XVI – XVII odată cu apariția manufacturi capitaliste se impun tehnici
de dezvoltare a alimentarii cu apă. Astfel că în secolele XVIII – XIX s-au realizat primele
sisteme descentralizate de alimentare cu apa în orașe din Anglia, Germania, Franța și
Rusia.
În 1791 James Peacock obține un patent în Anglia pentru tratarea apei prin filtrare
pe nisip. în baza patentului John Gibb a construit primul filtru lent pe strat de nisip în anul
1804.
Dezvoltarea industrială din diferite țări avansate au dus la o cerință mare de apă
și respectiv o calitate superioară motiv ce a dus la promovarea și preocuparea legate de
dezvoltarea sistemeloradeaalimentare cuaapă, dezvoltându-seaastfel tehnici de utilizare
a reactivilor de coagulare-floculare pentru intensificarea decantării, filtrare rapidă,
dezinfecție cu clor, etc.
Procesele și interesul în hidrogeologie pentru originea apelor de adâncime și
respectiv mișcarea acestora dețin o istorie îndelungata cu precădere în zonele aride unde
în cele mai multe cazuri era singura sursă disponibilă de apă. O abordare mai științifică a
hidrogeologiei a apărut după ce au fost stabilite fundamentele geologiei în secolul al XVIIIlea, iar interesul pentru apă de adâncime ca sursă de apă potabilă a apărut în vest în
secolul al XIX-lea ca motiv al creșteri poluării apelor de suprafață ca efect al creșterii
accelerate de populație și respectiv activităților industriale. https://www.facebook.com/forajeputuriro?locale=ro_RO https://www.facebook.com/forajeputuriro?locale=ro_RO
O abordare cantitativă a hidrogeologiei este reprezentată prin inginerul francez
Henry Darcy. Legea lui Darcy a permis problemelor de curgere a apei subterane sa fie
formulate sub forma de modele matematice și să se rezolve pentru condițiile la limită.
Hidrologia s-a dezvoltat ca o știință empirică prin modul în care interacționează
și soluționarea matematică a curgerilor, pe de o parte și respectiv evaluarea și observațiile
fizice a comportamentului acviferelor și a bazinelor de apă subterană, pe de altă parte.
Acesta abordare a fost legată de condițiile inginerești ca captarea apei subterane
din foraje pentru asigurarea rezervei de apă, desecarea terenurilor pentru construcții.
In anul 1940 Marion King Hubbert demonstrează caracterul macroscopic al legi
lui Darcy, demonstrând în mod explicit legătura dintre nivelul hidrostatic la un anumit
punct și valoarea liniei echipotențiale care o intersectează. Astfel se poate concluziona ca
tratatul lui Hubbert a consolidat baza științifică a hidrogeologiei în teoria generală a
hidrodinamicii.